Prima pagină » Sport » Al-Hilal, echipa lui Răzvan Lucescu, a pierdut finala mică de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Învingătoarea a fost decisă la penalty-uri

Al-Hilal, echipa lui Răzvan Lucescu, a pierdut finala mică de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Învingătoarea a fost decisă la penalty-uri

Monterrey (Mexic) a câştigat finala mică de la Campionatul Mondial al Cluburilor, în faţa celor de la Al-Hilal (Arabia Saudită). Învingătoarea a fost decisă la penalty-uri, după 2-2 în timpul regulamentar.
Al-Hilal, echipa lui Răzvan Lucescu, a pierdut finala mică de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Învingătoarea a fost decisă la penalty-uri
Răzvan Stîngă
21 dec. 2019, 19:00, Sport

Echipa lui Răzvan Lucescu a început bine finala şi chiar a deschis scorul. Al-Hilal a punctat în minutul 35, prin Carlos Eduardo. După pauză, mexicanii au revenit spectaculos şi au trecut la conducerea meciului. Arturo Gonzalez, minutul 55, şi Maximiliano Meza, minutul 60, au făcut 2-1 pentru Monterrey, dar scorul celor 90 de minute a fost stabilit de Bafetimbi Gomis.

Atacantul francez a restabilit egalitatea şi a trimis meciul la loviturile de departajare, unde Monterrey s-a impus cu 4-3. Al-Hilal a ratat două lovituri de departajare, în timp ce învingătorii au ratat una singură.

Finala mare a Campionatului Mondial al Cluburilor se dispută sâmbătă, de la 19:30, între Liverpool (Anglia) şi Flamengo (Brazilia).

Echipele de start:
Al-Hilal: Al-Muaiouf – Al-Sharani, Albulayhi, Jang, Al Burayk – Eduardo, Cuellar, Al Dawsari, Giovinco, Otayf – Kharbin
Rezerve: Al Abed, Al-Ghamdi, Al-Hafith, Al-Shalhoub, Al-Waked, Babhir, Carrilo, Gomis, Jahfali, Kadesh, Kanno, Kurdi
Antrenor: Răzvan Lucescu

Monterrey: Cardenas – Gutierrez, Vasquez, Basanta, Layun – A.Gonzalez, E.Gonzalez, Mejia, Meza, Urreta, Caviedes
Rezerve: Barovero, Funes, Gallardo, Medina, Montes, Ortiz, Pabon, Pizarro, Resendez, Sanchez, Vangioni
Antrenor: Antonio Mohamed