Prima pagină » Sport » Dan Petrescu, despre bătaia cu John Terry la antrenamente: „Eu am zis că John Terry nu o să ajungă fotbalist”

Dan Petrescu, despre bătaia cu John Terry la antrenamente: „Eu am zis că John Terry nu o să ajungă fotbalist”

Dan Petrescu a povestit o întâmplare petrecută la Chelsea, atunci când a intrat în conflict cu John Terry, fundaşul care avea să intre în istoria clubului.
Dan Petrescu, despre bătaia cu John Terry la antrenamente: „Eu am zis că John Terry nu o să ajungă fotbalist”
Alexandru Stanila
26 dec. 2019, 08:47, Sport

Petrescu a sosit la Chelsea în 1994, iar John Terry a fost promovat la prima echipă a londonezilor în 1999. La primul antrenament împreună, actualul antrenor de la CFR Cluj a povestit că a luat o decizie pe care acum o regretă.

„Eu am zis că John Terry nu o să ajungă fotbalist. Bine, asta se întâmpla când el avea 18 ani. Am zis: . Şi m-am certat cu el, m-am bătut cu el la primul antrenament. A fost bătaie! El a câştigat, n-ai văzut cât era? Eu mă credeam şmecher. După am devenit prieteni buni. Am greşit, a fost cel mai mare jucător din istoria lui Chelsea. La vârsta de 21 de ani poţi să iei o ţeapă”, a declarat Dan Petrecu, pentru Digi Sport.

În trecut, Terry a povestit pentru Daily Mail un episod similar în presa din Anglia: „Obişnuiam să intru prin alunecare la jucătorii din prima echipă şi îmi aduc aminte că nu prea aveau încredere în mine. Uneori, străinilor nu le plăcea ce fac. Dan Petrescu m-a luat de gât şi m-a întrebat . Primul care a a venit să mă apere a fost Dennis Wise, care i-a zis . Eu şi Dan râdem când ne gândim la asta acum”.

John Terry a fost legitimat la clubul Chelsea în perioada 1995-2017, evoluând în 717 meciuri. El a debutat într-un meci cu Aston Villa, din 1998, la vârsta de 17 ani şi 10 luni, când l-a înlocuit chiar pe Dan Petrescu. Fundaşul a câştigat numeroase trofee, precum Liga Campionilor, Europa League sau cinci titluri în Premier League.