„De la aderarea României la Uniunea Europeană, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin APIA, a derulat fonduri europene şi naţionale destinate susţinerii agriculturii româneşti şi fermierilor români de peste 26 de miliarde de euro, având o rată medie anuală a absorbţiei fondurilor de peste 96%”, a afirmat Nechita Adrian Oros, într-un răspuns la o interpelare adresată de către deputatul PMP Marius Paşcan.
Ministrul Agriculturii a adăugat că, anual, la APIA se depin în medie 900 de mii de cereri de plată. pentru o suprafaţă de aproximativ 9,5 milioane de hectare.
Totodată, Adrian Oros a precizat că există peste 100 de forme de finanţare a fermierilor români.
„Dacă în 2007, APIA derula mai puţin de 10 forme de sprijin destinate fermierilor români, în prezent numărul schemelor şi măsurilor/submăsurilor, pachetelor/subpachetelor gestionate a crescut substanţial ajungând la peste 100”, a conchis ministrul Agriculturii.