Compania este în cautare de investitori pentru a atrage 7 milioane de dolari în scopul dezvoltării unei tehnologii pe bază de inteligenţă artificială care recunoaşte identitatea oamenilor pe baza modului în care tastează pe laptop sau pe mobil. Aplicaţia a fost concepută drept o soluţie de securitate digitală şi ar putea fi folosită şi pentru prevenirea fraudelor.
Un raport al Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) arată că firma, care a absolvit în 2018 un program american de accelerare a afacerilor denumit Techstars NYC, a mai strâns în luna ianuarie din anul trecut 1,3 milioane de euro de la investitori din SUA, Marea Britanie şi România şi alte 5,25 milioane de dolari în SUA.
Tehnologia se bazează pe biometria tiparelor de tastare, ce oferă informaţii cu exactitate despre când o tastă este apăsată şi eliberată, conducând către identificarea persoanei care se află la tastatură
Un articol de acum doi ani al site-ului PCWorld spune că cercetările în acest domeniu au început acum 20 de ani. Acesta mai arată, de asemenea, că inexactitatea informaţiilor a ţinut tehnologia departe de a fi lansată şi folosită pentru autentificarea persoanelor.
TypingDNA, start-up-ul lansat acum patru ani de antreprenorii Raul Popa şi Cristian Tamaş, afirmă, între timp, că tehnologia de citire a tiparelor de tastare pe care au dezvoltat-o are o acurateţe între 99% şi 99,9%.