Potrivit Poliţiei Bacău, un poliţist din Biroul Rutier al Poliţiei oraşului Bacău, aflat în serviciu şi având asupra sa armamentul din dotare, a intrat, luni, în sediul I.P.J. Bacău, într-o stare vizibilă de agitaţie şi vorbind incoerent.
Surse locale spun că poliţistul a ameninţat cu arma.
În urma discuţiilor purtate cu colegii, poliţistul a predat arma.
La această oră, poliţistul este sub supravegherea colegilor şi a început o anchetă internă.
Poliţistul a absolvit Şcoala de agenţi de poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina în 2013, este căsătorit şi a fost testat psihologic în februarie 2016.
De asemenea, în perioada 2017- 2018, acesta a fost pus la dispoziţie, fiind cercetat într-un dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Vela: Am discutat cu poliţistul de la Bacău. Mi-a spus ce are pe suflet şi a renunţat la sinucidere
„Vreau să va spun că am discutat cu băiatul de la Bacău, personal. Cel de la Bacău, un agent de la Poliţia Rutieră, a avut ceva pe suflet. Am vorbit cu inspectorul-şef de la Bacău l-am rugat să îmi facă legătură cu el, am vorbit la telefon, mi-a spus ce are pe suflet şi a renunţat la sinucidere. (…) I-am spus că doresc să aflu care este motivul acestui gest, până la urmă dramatic. Mi-a explicat omul la telefon, m-am oferit să merg la Bacău, chiar am pregătit un elicopter de la IGAv, să merg la Bacău în această dimineaţă, s-a răzgândit văzând deschiderea şi o să vină la Bucureşti, să stăm la o cafea şi să îmi spună tot ceea ce are pe suflet. I-am promis că nu divulg discuţia mea cu el. Oricum nu are legătură cu restructurarea poliţiei, cu sindicatele”, a declarat Marcel Vela, luni dimineaţa, la intrarea în sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).