„Vin la Înalta Curte fără belele, vin cu pace, pentru albire. Înseamnă mare lucru (reabilitarea, n.r). Adică e o mică indreptare. (Are, n.r.) Interdicţiile de a alege şi a fi ales. Şi atât, de fapt. Funcţie de demnitatea publkică nu mă interesează. Să aleg – să zicem aşa şi-aşa. Nu e mare lucru (să candidez)”, a declarat Gigi Becali la sediul Înaltei Curţi.
Întrebat de ce solicită acum reabilitarea şi nu a aşteptat să se împlinească termenul de drept, Becali a spus: „Păi trebuie, dacă nu ceri nu iei niciodată. Trebuie să aştepţi 5 ani pentru reabilitarea de drept. Dacă aştept, doamne fereşte mai face un dosar, zice că eşti recidivist. Eu am făcut puşcărie degeaba şi de aia am şi venit să cer reabilitarea”.
Finanţatorul celor de la FCSB a mai precizat că Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie nu trebuie desfiinţată, deoarece doar prin această structură procurorilor „li s-a tăiat macaroana”.
„Dacă se desfiinţează Secţia şi dacă după aia iar face DNA, pentru că erau stăpânăă ţării – ei făceau, ei desfăceau, ei comandau la judecatorii ţării, venea Dumbravă. Mie Dumbravă mi-a dat puşcăria, cu Livia Stanciu. Atunci, nu mai e de stat. Dacă ei desfiinţează secţia specială, nu mai e de stat în ţara asta”, mai spune Becali.
Acesta solicită reabilitarea pentru a i se şterge pedepsele accesorii dispuse de instanţa care l-a condamnat. Pedepsele accesorii (interzicerea dreptului de a fi ales într-o funcţie publică şi de a vota) sunt impuse câţiva ani după eliberare.
Gigi Becali a fost eliberat din penitenciar, în 2015, după ce a executat o treime din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni în dosarul schimbului de terenuri cu MApN şi a primit, ulterior, un spor de câteva luni în dosarul Valiza şi în cel al sechestrării celor care i-au furat maşina.
Gigi Becali a spus, joi dimineaţă, la ieşirea din sala de judecată a ICCJ, că procurorul nu a fost „aşa de vehement împotriva” cererii lui de reabilitare, iar dacă magistraţii nu îi vor admite solicitarea, mai poate aştepta.
„Eu am spus că au trecut 4 ani (…) conform Codului Penal. Şi am făcut faptele pe care le-am făcut şi deja, consider eu, că m-am reabilitat şi m-am îndreptat. Procurorul, el se opune, normal, de aia e convocat să se opună, dar nu a fost aşa de vehement împotrivă. (…) Este doar o reabilitare. Dacă vor judecătorii să dea, dau, dacă nu mai trece un an şi se face reabilitare de drept. M-ai înţeles?”, a spus Gigi Becali la ieşirea din sala de judecată a Inaltei Curţi.
Acesta a precizat că a fost o bucurie să-l revadă pe judecătorul ICCJ Ionuţ Matei.
„Chiar Ionuţ Matei m-a condamnat, dar nici nu mi-a dat mult atunci, când se dădeau 7 ani, 8 ani, 9 ani, 10 ani. El mi-a dat 2. A fost şi o bucurie să îl văd, adică”, a explicat finanţatorul FCSB.