Canada, Ucraina, Marea Britanie, Suedia şi Afganistan transmis într-un comunicat emis după o întâlnire comună la Londra că Iranul va trebui să deschidă o ”anchetă internaţională riguroasă, independentă şi transparentă către naţiunile îndurerate”.
Cele cinci state au cerut Iranului să conducă procesul de identificare a victimelor cu demnitate şi transparenţă şi să respecte dorinţa familiilor în privinţa repatrierii trupurilor.
”Ochii comunităţii internaţionale sunt astăzi aţintiţi asupra Iranului. Cred că Iranul are de făcut o alegere şi lumea îi priveşte”, a declarat ministrul canadian de Externe, Francois-Philippe, într-o conferinţă de presă la Londra.
Cele cinci ţări au salutat angajamentul Iranului de până acum.
Avionul a fost lovit de o rachetă pe 8 ianuarie, la scurt timp după ce a părăsit un aeroport din Teheran cu destinaţia Kiev. Iranul a recunoscut sâmbătă că a doborât din greşeală avionul Ukraine International Airlines, după ce a negat iniţial că a avut un rol în incident. Toate cele 176 de persoane aflate la bord, inclusiv 57 de canadieni, au fost ucise.
Majoritatea pasagerilor erau iranieni sau cu dublă cetăţenie, mulţi dintre ei erau studenţi care se întorceau la studii în străinătate sau familii care se duceau spre casă după ce îşi viiztaseră rudele în Iran. Multe dintre victime erau academicieni, cercetători şi studenţi la 19 universităţi canadiene.