Pasărea a fost găsită marţi de un paznic de vânătoare în zona comunei Fântânele din judeţul Teleorman. Codalbul a fost preluat şi dus la o fundaţie pentru a fi tratat. Medicii veterinari susţin că pasărea era incapabilă să zboare când a fost găsită.
„Pe lângă starea avansată de slăbire, a fost identificată o fractură în proces de calusare la nivelul tibio-tarsului stâng şi o alică sub piele la nivelul membrului drept. Bănuim că fractura a fost cauzată de o altă alice care s-a dezintegrat la impactul cu osul. Dat fiind faptul că osul respectiv este în proces de reosificare, fractura s-a produs cu mai multe zile în urmă, iar animalul a supravieţuit în această perioadă din resursele corporale preexistente şi cadavre găsite, fiind o specie ocazional necrofagă”, spun reprezentanţii fundaţiei într-o postare pe Facebook.
Medicii veterinari speră ca pasărea să se recupereze, iar după o perioadă de timp să o poată elibera.
„Această specie este pe cale de dispariţie şi strict protejată în România. Vânătoarea ei este interzisă şi încadrată ca infracţiune”, au precizat medicii veterinari.
Societatea Română de Ornitologie a reacţionat în acest caz.
„Caz incontestabil de braconaj, la Teleorman! Un codalb, cea mai mare acvilă din Europa, a fost împuşcat cu alice. Cu osul praf, pasărea nu se mai putea hrăni. (…) Alicele i-au făcut piciorul praf, mai sunt şanse, dar slabe, de a reabilita acvila”, se arată în anunţul făcut de Societatea Română de Ornitologie.
Foto: Pasaridinromania.sor.ro