Experţii ONU cer o investigaţie imediată din partea SUA, dar şi a altor ţări pentru analizarea dovezilor care indică faptul că telefonul lui Jeff Bezos, miliardarul care deţine ziarul Washington Post, a fost spionat cu ajutorul unui virus trimis printr-un mesaj pe aplicaţia Whatsapp de pe contul lui Mohammed bin Salman, relatează The Guardian.
Raportorii Agnès Callamard şi David Kaye au precizat într-o declaraţie comună de presă că sunt grav îngrijoraţi de aceste informaţii şi cer o investigaţie.
Ambasada Arabiei Saudite în Statele Unite a transmis printr-un mesaj postat pe Twitter că acuzaţiile privind piratarea telefonului lui Jeff Bezos de către prinţul saudit Mohammed bin Salman, sunt absurde.
„Relatările recente care sugerează că Regatul este în spatele piratării telefonului lui Jeff Bezos sunt absurde. Cerem demararea unei investigaţii privind aceste afirmaţii pentru a avea toate datele”, se arată în mesajul postat pe Twitter.
Potrivit unor surse citate de cotidianul The Guardian, prinţul saudit Mohammed bin Salman este suspectat că ar fi spionat telefonul lui Jeff Bezos, cu cinci luni înainte de uciderea lui Jamal Khashoggi, jurnalist Washington Post şi un critic al guvernului saudit. Nouă luni mai târziu publicaţia americană The National Enquirer a publicat detalii din viaţa privată a lui Jeff Bezos.