Potrovit reprezentanţilor PNL Iaşi, decizia de excludere a lui Damian Butnariu a fost luată în unanimitate în cadrul Biroului Politic Judeţean.
„E o situaţie regretabilă ce s-a întâmplat în ultimul timp cu primarul de la Mogoseşti. Aşa cum am promis, în primul Birou Politic Judeţean care a avut loc după publicarea acestei situaţii am luat decizia în unanimitate de a-l exclude pe primarul comunei Mogosesti Siret şi bineînţeles că motivul este de încălcare a valorilor şi principiilor şi a codului etic al PNL”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Romeo Vatră, purtătorul de cuvânt al PNL Iaşi.
Primarul comunei Mogoşeşti Siret a recunoscut în instanţă, unde era audiat ca martor într-un dosar în care erau judecate cinci persoane pentru trafic de minori şi complicitate la viol, că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete chiar în sediul Primăriei. Totul a plecat de la o plângere a uneia dintre fete împotriva unuia dintre inculpaţi.
„Martorul a confirmat faptul că, în cursul lunii septembrie a anului 2007, a întreţinut raporturi sexuale orale în sediul primăriei, cu numita (..) şi cu persoana vătămată (…), care i-au fost aduse de către inculpatul (…) plătindu-i inculpatului, pentru serviciile sexuale prestate de cele două tinere, suma de 100 sau 150 lei”, potrivit motivării.
După ce faptele au apărut în presă, primarul a scris pe Facebook că e mândru de ceea ce a făcut ca edil şi că are puterea să recunoască dacă greşeşte. De asemenea, edilul anunţa că vrea să se suspende din PNL.