„CNS „Cartel ALFA” solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională a României asupra neconstutionalităţii acestei OUG şi sesizează în acelaşi timp procurorul şef din Direcţia Naţională Anticorupţie asupra abuzului în serviciu al ministrului Sănătăţii”, se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele sindicatului, Bogdan Hossu.
În sursa citată se arată că Guvernul condus de Ludovic Orban a adoptat, marţi, 25 de ordonanţe de urgenţă, chiar dacă premierul a criticat ordonanţele de urgenţă atunci când se afla în Opoziţie.
Aceste acte normative au fost adoptate fără dezbateri sau consultări, iar unele chiar fără avizele legale obligatorii necesare.
„Unele dintre aceste ordonanţe, cum e cea legată de privatizarea programelor naţionale de sănătate, s-au adoptat fără analiză de impact, fără consultări, în ciuda reacţiilor negative ale sindicatelor şi a atenţionărilor specialiştilor”, mai atrage atenţia Cartel Alfa.
În textul ordonanţei au fost introduse noi articole care „deschid drumul integral sectorului privat comercial” pentru accesarea bugetului de stat destinat sectorului medical de urgenţă.
„Este o grabă demnă de un guvern care îşi joacă toate cărţile pe mâna sponsorilor privaţi, sacrificând interesele majorităţii populaţiei. Confederaţia Naţională Sindicală “Cartel ALFA” consideră acţiunea guvernului un abuz grav faţă de principiile democratice, cu atât mai mult cu cât acest guvern şi-a asumat “misiunea” de a pune capăt acestui tip de abuz practicat de guvernele anterioare”, mai arată sursa citată.