„Am spus că trebuie să clarificăm câteva lucruri legate de proceduri şi cadrul administrativ, că OUG care a fost adoptată marţi întră în vigoare, dacă va fi publicată în Monitorul Oficial şi trebuie să aşteptăm răspunsuri, să vedem dacă sunt chestiuni neconstituţionale, fiindcă reducerea termenului de la 90 la 50 de zile e ok. În schimb, modificarea sistemului privind locul unde votează cetăţenii, nu putem accepta”, a declarat Kelemen Hunor.
Preşedintele UDMR a motivat, cum că „dacă fiecare votează acolo unde doreşte, se bulversează totul”.
„În România, avem un sistem pentru alegeri parlamentare bazat pe liste judeţene, mandatele în fiecare judeţ sunt calculate în funcţie de numărul de locuitori din judeţul respectiv. Dacă fiecare votează acolo unde doreşte, se bulversează totul. Listele naţionale sunt la eruoparlamentare, unde e o singură circumscripţie electorală şi la prezidenţiale, unde e un vot naţional. Dar la parlamentare, există liste judeţene”, a argumentat el.
UDMR consideră că e o schimbare a sistemului electoral care nu poate fi acceptată.
„Vă daţi seama, la Cluj, dacă votează 100.000 de studenţi care nu sunt locuitorii Clujului şi încă 70.000 care lucrează la Cluj, dar nu au flotant, reşedinţă în judeţ, ce se va întâmpla, sau la Bucureşti, Iaşi şamd”, a explicat acesta.
Guvernul a adoptat, marţi seara, o Ordonanţă de Urgenţă pentru organizarea alegerilor parlamentare înainte de termen, care prevede, printre altele, posibilitatea votării la orice secţie, indiferent de domiciliu.