Premierul desemnat, Ludovic Orban, a declarat, marţi seară, întrebat de jurnalişti dacă alegerile locale vor avea loc simultan cu cele parlamentare sau vor avea date diferite, că nu se poate pronunţa asupra unei date pentru alegerile parlamentare.
„Deocamdată nu avem să ne pronunţăm decât la o posibilă dată pentru organizarea alegerilor locale. Orice fel de previziune legată de data alegerilor parlamentare nu poate fi făcută astăzi. Din momentul în care se vor întruni condiţiile constituţionale care să permită preşedintelui să dizolve Parlamentul putem face o predicţie corectă, chiar să anunţăm data alegerilor parlamentare”, a spus Orban.
Întrebat, în continuare, dacă din punct de vedere logistic ar fi preferabil ca cele două scrutine să fie separate, Orban a spus că „e posibil ca alegerile să fie foarte apropiate”.
„E posibil să se desfăşoare în paralel cele două campanii şi e posibil ca alegerile să fie foarte apropiate”.
Ludovic Orban a participat, marţi seara, la un eveniment organizat de Asociaţia Comunelor din România (ACoR).