Prima pagină » Social » Metoda total greşită prin care angajaţii unei primării din Olt se protejează de gripă: „Nu-i ajută cu nimic”

Metoda total greşită prin care angajaţii unei primării din Olt se protejează de gripă: „Nu-i ajută cu nimic”

Luiza Paraschivu
20 feb. 2020, 19:04, Social

Angajaţii Primăriei Balş din judeţul Olt au bandajat mânerele uşilor de la birouri cu tifon îmbibat cu spirt, de frica epidemiei de gripă. Medicii spun că măsura nu-i ajută cu nimic şi le recomandă să se ferească de cei care tuşesc sau strănută fără să pună batista la gură.

Angajaţii din birourile cu program cu publicul de la Primăria Balş au pus tifon cu spirt pe mânerele uşilor, cu speranţa că, în acest fel, vor fi apăraţi de gripă. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, măsura a fost luată de câţiva funcţionari de la Urbanism, după ce mai mulţi angajaţi din primăriei s-au îmbolnăvit de gripă, dar a fost repede adoptată şi de colegii lor din alte departamente.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Balş, Cristi Popescu, a declarat că funcţionarii au primit măşti, dar după o zi au renunţat la ele, pentru că nu li se părea potrivit să discute cu oamenii având feţele acoperite.

„A fost iniţiativa şefilor de birou. Un şef de birou a avut o idee, am înţeles că soţia lui lucrează în domeniu, şi a venit cu acele feşe şi le-a îmbibat în spirt şi le-a pus pe două-trei uşi. Sunt vreo opt sau zece cazuri de gripă în instituţie şi, lucrând zi de zi cu zeci, sute de oameni, trebuiau să găsească o soluţie, mai ales cei de la parter care au zilnic în birou 50-60 de oameni. Au purtat şi măşti, dar nu poţi să stai cu mască atunci când vorbeşti cu un om. Eu ştiu că e igienic, dar nu e frumos. Şi aşa, au zis că măcar să ia măsura asta, preventiv”, a declarat Cristi Popescu, pentru MEDIAFAX.

Specialiştii în sănătate publică susţin că tifonul îmbibat cu spirt nu ajută în lupta împotriva bolii virale.

„Nu-i ajută cu nimic. Gripa este un virus, o boală cu transmitere aerogenă. Se face o dezinfecţie curentă, iar dacă vrei să te protejezi îţi iei mănuşi. Spirtul nu este un dezinfectant pentru dezinfecţie curentă. Dezinfecţia se face cu substanţe avizate de minister. Ar fi foarte bine să poarte măşti medicale. Degeaba pun mâna pe mânere dezinfectate dacă trec pe lângă cineva care tuşeşte şi strănută şi nu pune mâna sau batista de unică folosinţă la gură”, a spus Gabriela Gogiu, purtătorul de cuvânt al DSP Olt.