Incidentul s-a petrecut în provincia Idlib din nordul Siriei, la doar o zi după o altă confruntare, care a avut loc între un blindat american şi un vehicul militar rusesc.
Vehiculul rebelilor pare să fie un ACV-15 de producţie turcă. De cealaltă parte, tancul regimului al-Assad este un T-72, de producţie sovietică.
Tancul se afla pe un drum şi trăgea asupra unor ţinte care nu pot fi distinse în clipul video. Membrii echipajului nu par să fie conştienţi de existenţa vehiculului inamic, care se apropie cu mare viteză. Când blindatul este foarte aproape, cele două vehicule intră într-un fel de „dans”. Tancul încearcă să se retragă, dar inamicul intră în spatele lui.
ACV-15 vine în mai multe configuraţii, dar modelele folosite de rebeli nu dispun de armament greu. Mitralierele de pe ele nu reprezintă o ameninţare serioasă pentru un T-72. Cel mai probabil, rebelii au încercat să avarieze tancul, intrând cu vehiculul blindat în spatele lui, unde se află motorul, iar blindajul este mai slab.
Ulterior, tancul a plecat în viteză, iar înregistrarea s-a terminat.
Clipul arată cât de vulnerabil poate fi un tanc care nu beneficiază de suportul infanteriei.
Nu se ştie cui aparţine drona care a filmat incidentul. Cel mai probabil este vorba despre o dronă civilă.
Another footage of the rebel ACV-15 encounter against regime T-72 near Idlib’s Nayrab on 20 Feb 2020 pic.twitter.com/GM9ck9lN3S
— Abdurrahman (@Abdurahmanhrk) February 24, 2020
Combat vid 18+
Must watch!
David vs. Goliath!
For sure the most insane close combat #tank fight ever as a #HTS armored vehicle chases and rams an #Assad main battle tank! #Neyrab#Idlib #Turkey #TSK pic.twitter.com/KlbwoemOdO
— XI. (@Interbrigades) February 22, 2020
Oкpecтнocти Нeйpoбa.
Нeвepoятнaя битвa мeжду повстанцами нa бpoнeвикe ACV-15 и тeppopиcтaми Acaдa нa тaнкe Т-72 pic.twitter.com/awGwAp0ANf
— Muhammad Jazira (@MJazira5) February 24, 2020