18:13
Conform datelor Ministerului Sănătăţii, până în prezent, în cele cinci centre de boli infecţioase din Bucureşti, Timişoara, Cluj Napoca, Constanţa şi Iaşi au fost lucrate 473 de teste pentru COVID-19.
Dintre acestea doar trei teste au avut rezultat pozitiv, anunţă, luni, Grupul de Comunicare Strategică.
Sursa citată precizează că luni, în cele 5 centre, sunt în lucru alte 13 teste pentru COVID-19.
Cei trei confirmaţi sunt internaţi în Cluj, Bucureşti şi Timişoara. Starea lor este bună, iar cel din Bucureşti, respectiv tânărul din judeţul Gorj, este declarat vindecat.