Autorităţile din Nurnberg intenţionează să solicite anularea meciului amical dintre Germania şi Italia.
„Potrivit informaţiilor de astăzi (vineri-n.r.), municipalitatea vrea să se ceară anularea partidei. Sunt aşteptaţi să vină la acest meci mulţi suporteri din zonele de risc din nordul Italiei”, a anunţat un ofiţer de presă din Nurnberg, citat de gazzetta.it.
Peter Pluschke, directorul Departamentului Mediului Înconjurător şi al Sănătăţii, va discuta cu Federaţia din Germania, după ce se va consulta cu omologii săi din celelalte oraşe din ţară, în legătură cu epidemia de coronavirus.
O decizie definitivă trebuie să fie luată până miercurea viitoare.
Dacă nu se va anula partida, federaţia poate muta meciul într-o altă locaţie, dar este nevoie de un oraş care să îşi asume riscul sau se va putea opta pentru a se juca fără spectatori.
Pentru acest meci au fost deja vândute toate biletele de la peluze şi, în continuare, cererea de tichete pentru locurile din tribune este mare.