Prima pagină » Economic » Dacia, cea mai mare companie din România, opreşte producţia. Angajaţii vor fi în şomaj tehnic

Dacia, cea mai mare companie din România, opreşte producţia. Angajaţii vor fi în şomaj tehnic

Automobile Dacia, cea mai mare companie din România, va opri începând de joi producţia la uzina de la Mioveni, ca măsură preventivă în condiţiile epidemiei de Coronavirus.
Dacia, cea mai mare companie din România, opreşte producţia. Angajaţii vor fi în şomaj tehnic
Bogdan Alecu
18 mart. 2020, 10:25, Economic

Automobile Dacia, cea mai mare companie din România, va opri începând de joi, 19 martie,  producţia la uzina de la Mioveni, ca măsură preventivă în condiţiile epidemiei de Coronavirus.

„De mâine de la ora 12 până pe data de 5 aprilie uzina Dacia îşi încetează activitatea, ca măsură preventivă. La Dacia nu există niciun caz de Coronavirus, însă există angajaţi care au luat contact cu oameni din zone cu probleme şi care acum stau izolaţi la domiciliu„, a spus Ion Iordache, viceliderul sindicatului de la Automobile Dacia.

În această perioadă, conform contractului de muncă, angajaţii vor primi 85% din salarii, conform contractului colectiv de muncă.

El a subliniat că Dacia nu are probleme cu furnizorii, iar uzina este în continuare aprovizionată cu componente.

Tot joi va opri producţia şi uzina Ford de la Craiova, tot din cauza epidemiei. Astfel de măsuri au fost implementate la nivelul întregii Europe, după ce Volkswagen, Mercedes-Benz, Nissan, Renault, Ford, Fiat sau Toyota au anunţat oprirea producţiei pe fondul epidemiei.