Grupul de Comunicare Strategică a cerut, miercuri, ministrului de Interne, Marcel Vela, închiderea unui site acuzat de difuzarea de ştiri false.
„Solicitarea a fost întemeiată pe faptul că portalul web a publicat în mod constant informaţii false, cu scopul evident de a dezinforma şi a induce panica”, se arată într-un comunicat al GCS. Potrivit acestuia, site-ul a fost generat pe o platformă din afara României şi nu are reprezentanţi care să poată fi contactaţi.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a transmis decizia către ANCOM, instituţie care a pus deja în aplicare măsurile necesare.
De asemenea, GCS a cerut eliminarea, de pe alt site, a unui articol care se referea la un eventual medicament pentru coronavirus.
„Decizia a fost luată pentru că reprezentanţii site-ului au fost contactaţi de Grupul de Comunicare Strategică şi au refuzat să corecteze informaţiile false”, au mai transmis reprezentanţii GCS.
Un alt site a fost închis, tot la cererea GCS, pentru publicarea de ştiri false, în urmă cu o săptămână.