Prima pagină » Coronavirus » Angela Merkel, din nou la sediul Guvernului. Testul de coronavirus a ieşit negativ

Angela Merkel, din nou la sediul Guvernului. Testul de coronavirus a ieşit negativ

Angela Merkel, din nou la sediul Guvernului. Testul de coronavirus a ieşit negativ
Mihai Draghici
03 apr. 2020, 16:39, Politic

Cancelarul Angela Merkel a revenit vineri la biroul său din sediul Guvernului Germaniei, după două săptămâni de carantină la domiciliu, anunţă Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin.

Angela Merkel va continua să respecte regulile de distanţare socială şi să conducă ţara prin videoconferinţe.

„Din fericire, cancelarul a avut rezultate negative la testele pentru coronavirus. Acum, îşi continuă activitatea de la sediul Guvernului”, a declarat Steffen Seibert.

Angela Merkel a anunţat pe 22 martie că a decis să se plaseze în izolare în reşedinţa sa. Angela Merkel intrase în contact cu un medic care i-a făcut vaccin pneumococic. Medicul a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus.