Un medic de familie din judeţul Constanţa, infectat cu COVID-19, se află în stare critică la terapie intensivă, informează corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a confirmat, duminică, starea gravă în care se află cadrul medical, după ce a vizitat două spitale din Constanţa:
„Avem un singur pacient care este pe terapie intensivă, în stare critică. Este vorba de un medic de familie”, a declarat, duminică, Ministrul Sănătăţii.
Este vorba de un medic de familie din localitatea Băneasa, care a fost depistat pozitiv cu COVID-19. În acest moment se află internat în Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa, în stare critică. Testul soţiei a ieşit negativ.
În Constanţa sunt înregistrate până în acest moment 114 cazuri de infectare cu COVID-19 şi au fost înregistrate două decese.