„Imagini de coşmar aici la Periş. Pompierii luptă cu focul mocnit care a pornit acum câteva zile. Aceasta este principala sursă a poluării din această dimineaţă din Bucureşti”
Incediul de la Periş a început acum câteva zile. Pompierii sting focul pe o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi. Sursele incendiului ar fi vegetaţia şi dejecţiile rămase de la fosta fermă de porci din localitate.
„Începând de dimineaţă operaţiunile de stingere au fost reluate. Dispozitivul de intervenţie a fost suplimentat progresiv, dată fiind suprafaţă foarte mare de manifestare a incendiului. La acest moment intervenim cu 10 autospeciale de stingere cu apă şi spumă”.
Oamenii din cea mai apropiată localitate spun că în sat nu au simţit miros de fum, însă au văzut focul în depărtare.
„E adevărat totuşi că n-am simţit niciun fel de miros aici în raza aceasta care suntem foarte aproape, la patru kilometri de unde s-a întâmplat cu fumul acela. Că fumul s-a văzut într-acolo. Bătea spre Bucureşti”.
Intervenţia pompierilor la Periş va mai dura cel puţin încă o zi din cauza focului care mocneşte şi se reaprinde.