Sâmbătă seara, în ajunul Paştelui Catolic, străzile Clujului erau la fel de goale ca bisericile. Liniştea din centrului oraşului permitea să se audă cântecele bisericeşti care veneau de dincolo de zidurile bisericilor, acolo unde doar preoţii participau la la slujbe.
Credincioşii au urmărit slujbele online. Aşa s-a petrecut seara şi în familia Ţigănaş. Deşi în fiecare an erau la biserica de Înviere, au încercat să intre în atmosfera Paştelui chiar şi din izolare.
„E altfel decât ne-am fi imaginat. Suntem obişnuiţi să fim în biserică de Înviere, dar înţelegem pe deplin contextul şi ne adaptăm. Încercăm să intrăm în atmosfera Paştelui chiar şi aşa, în trei. De obicei, Paştele îl petrecem în familia extinsă, de data aceasta suntem doar noi trei acasă şi urmărim slujba pe internet şi încercăm să ne conectăm în felul acesta cu ceea ce se întamplă acum în biserică”, spun Andrei şi Corina Ţigănaş.
Chiar daca nu au fost la biserică, membrii familiei s-au pregătit de sărbătoarea Învierii Domnului ca de fiecare dată. Au vopsit ouă şi au îmbrăcat-o pe cea mică într-o rochiţă nouă.
„Am pus laptopul pe masă, am pus două difuzoare ca să se amplifice mai bine sunetul. Tu, Corina? Am vopsit ouăle, ne-am pregătit ca şi cum am merge la biserică, ne-am îmbrăcat, am pregătit masa pentru venirea de la biserică, adică după ce urmărim slujba şi ne pregătim sufleteşte. Maria are o rochiţă mai deosebită pe care o poartă acum de Paşte şi încercăm să reconstituim atmosfera”, mai povestesc cei doi.
Lumina Învierii a ajuns aseară, prin intermediul internetului sau al televizorului în casele a mii de clujeni, care sărbătoresc în aceste zile Paştele.