COMENTARIU Lelia Munteanu: Lebăda Tărcată. Omenirea – o „maşinărie de privit înapoi”

Când mulţi gânditori de izolare s-au repezit că identifice noua molimă cu o Lebădă Neagră, Nassim Taleb a sărit ca ars: „Sunt supărat pe oamenii care zic că e o Lebădă Neagră. Am avut alte Lebede Negre – 11 septembrie a fost cu certitudine un astfel de exemplu. Acum e o Lebădă Albă”.

Conform propriilor definiţii, noul coronavirus nu e nici o Lebădă Neagră (se ştia de existenţa acestuia, cum argumentează şi americano-levantinul), după cum nici 11 septembrie n-a fost (structurile americane de securitate fuseseră prevenite). Dar nici o Lebădă Albă nu poate fi, pentru că (urmând tot definiţia probabilistului) – o Lebădă Albă e tot neprevizibilă, dar atrage efecte pozitive.

SARS-CoV-2 aduce cu o Lebădă Tărcată (n-am altă licenţă) şi s-ar încadra mai degrabă în ceea ce Taleb numeşte Lebădă Gri.

Pe luciul patetic-ceaikovskian al minţii noastre lunecă ledede, dar putem ieşi din lac tot cu ajutorul levantinului. Care ne-a spus-o de la obraz, în „Impactul foarte puţin probabilului”: omenirea e o imensă „maşinărie de privit înapoi”. Cu alte cuvinte, „mintea noastră e o minunată maşinărie de producere a explicaţiilor, capabilă să dea sens aproape tuturor lucrurilor, şi să încropească explicaţii pentru tot felul de febnomene, însă, în general, incapabilă să accepte ideea impredictibilităţii”. Explicaţia? Neputinţa de a înţelege că istoria nu se târăşte („pas cu pas”?), ci face salturi. „Istoria şi societăţile nu se târăsc. Ele fac salturi, merg din fractură în fractură”.

(Dacă doriţi răspunsuri savant-zeflemisitoare la întrebarea anului – cu mască sau fără mască? – găsiţi pe contul de Twitter al antifragilului).