Purtătorul de cuvânt al MAI a mulţumit românilor şi bisericii pentru că au înţeles apelul autorităţilor pentru a rămâne în case. Potrivit acesteia, s-a constat o scădere a intervenţiilor faţă de anul trecut în aceeaşi perioadă (România se afla înainte cu o săptămână de Paşte) cu 8% şi o reducere cu 90% a trecerii frontierei.
Noaptea de Înviere a însemnat foarte multe evenimente la care poliţiştii şi jandarmii au intervenit.
“Echipajele de ordine publică au intervenit la 1.846 de evenimente sesizate prin 112, fiind aplicate 3.384 de amenzi contravenţionale, dintre care 391 pentru încălcarea măsurilor privind starea de urgenţă.”, a declarat Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne
De asemenea, 234 de dosare penale au fost deschise pentru toate infracţiunile constatate, iar 3 dintre acestea au fost pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Pe de altă parte, pompierii SMURD au avut 1.202 intervenţii la nivel national, dintre care 148 au fost pentru stingerea unor incendii iar 838 de cazuri au necesitat acordarea primuui ajutor medical.
328 noi cazuri de infectare cu Covid-19 au fost anunţate sâmbătă în România, bilanţul ajungând la 8.746. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.892 au fost declarate vindecate şi externate până acum. Totodată, până acum, 434 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus au murit