Trei generaţii de femei apar pe coperta ediţiei speciale a revistei People dedicată celor mai frumoşi oameni din lume. A 30-a ediţie specială a revistei People le are pe copertă pe actriţele Goldie Hawn şi Kate Hudson, mamă şi fiică.
Celebra ediţie anuală a revistei People dedicată celui mai frumos om din lume are anul acesta pe copertă un trio.
Cel de-al 30-lea număr al ediţiei speciale are pe copertă trei generaţii de femei, începând cu actriţele Goldie Hawn şi Kate Hudson, mamă şi fiică. Li se alătură Rani Rose Fujikawa, fiica în vârstă de un an a lui Kate Hudson.
Cele două actriţe au vorbit într-un interviu pentru People despre modul în care îşi cresc copiii, despre legăturile de familie indestructibile, dar şi despre viaţa în izolare, în contextul pandemiei de COVID-19.
Hawn, în vârstă de 74 de ani, spune că reuşeşte să treacă peste criză alături de partenerul său de viaţă din ultimii 37 de ani, actorul Kurt Russell, cu ajutorul meditaţiei şi al „iubirii faţă de cei dragi”.
Hudson, în vârstă de 41 de ani, stă acasă cu partenerul ei de viaţă, muzicianul Danny Fujikawa, cu fiica sa, Rani Rose, şi fiii ei din relaţii anterioare, Ryder şi Bing. Actriţa spune că relaţia mamei ei cu Kurt Russell, în vârstă de 69 de ani, este o sursă de inspiraţie pentru ea.
Anual, People publică o listă a celor mai frumoşi oameni din lume. Anul trecut, titlul de cel mai frumos om din lume i-a fost acordat actriţei, femeii de afaceri şi activistei pentru drepturile copiilor Jennifer Garner.