Prima pagină » Editorialiștii » COMENTARIU Lelia Munteanu: Despre Lenin Moreno – da, despre Joko Widodo – da, despre Iohannis – nimic

COMENTARIU Lelia Munteanu: Despre Lenin Moreno – da, despre Joko Widodo – da, despre Iohannis – nimic

Ciiiiiiiiiiiiine eeeeeeeeeste Regele Ventilatoarelor?
COMENTARIU Lelia Munteanu: Despre Lenin Moreno - da, despre Joko Widodo – da, despre Iohannis - nimic

Bucurie mare: Trump l-a sunat ieri pe Iohannis. Geniul stabil şi-a făcut timp, între două înjurături – la „Do Nothing Democrats” şi la presa mincinoasă, „coruptă & bolnavă”.

Ne-a promis ventilatoare cu majusculă! Colegul de breaslă al lui Donald J. Trump, Papa Francisc – un surreal estate manager, adică tot un suflet de antreprenor, dar în imobiliarele de veci – ne-a trimis deja cinci. Dacă intră şi cele din America, ne-am scos.

În urmă cu 17 ore, @realDonaldTrump tweetuia ca un cintezoi: „E un sentiment minunat să ştim că statele noastre sunt pline de Ventilatoare, multe noi şi de înaltă calitate (….) şi că suntem acum în situaţia de a ajuta alte ţări care au atâta disperată nevoie de ele”. De altfel, încă de pe 19 aprilie, anunţa victorios, ca Napoleon după bătălia de la Marengo: „Ţara noastră este acum Regele Ventilatoarelor”.

Un singur lucru mi-a întunecat bucuria: preşedintele Americii n-a pomenit nici un cuvânt despre convorbirea cu preşedintele României. Despre convorbirea cu premierul Abiy Ahmed Ali al Etiopiei – da. Despre convorbirea cu Lenin Moreno, preşedintele Ecuadorului – da, „o conversaţie excelentă”. Despre convorbirea cu Nayib Bukele, preşedintele Salvadorului – da. Până şi despre convorbirea cu Joko Widodo, preşedintele Indoneziei – da, „o excelentă cooperare între noi!”. Numai despre Iohannis nimic, deşi preşedintele nostru i-a dedicat agenda pe o zi întreagă.