Prima pagină » Politic » Klaus Iohannis, reclamat la CNCD pentru instigare la ură. Ce riscă preşedintele

Klaus Iohannis, reclamat la CNCD pentru instigare la ură. Ce riscă preşedintele

Klaus Iohannis, reclamat la CNCD pentru instigare la ură. Ce riscă preşedintele
Teodor Bobei
30 apr. 2020, 15:14, Politic

După discursul de ieri, privind Autonomia Ţinutului Secuiesc, mai multe plângeri au ajuns la CNCD, pe numele preşedintelui Klaus Iohannis. Preşedintele CNCD, Asztalos Csaba spune că dacă se dovedeşte că a instigat la ură, preşedintele riscă o amendă de până la 100.000 de lei. Pe numele preşedintelui s-a deschis un dosar şi urmează să fie trimisă o citaţie acestuia.

”Din păcate nu pot să răspund la întrebarea dumneavoastră, pentru că am primit plângeri împotriva domnului preşedinte Iohannis, pentru declaraţiile pe care le-a făcut şi dacă aş răspunde la întrebarea dumneavoastră m-aş antepronunţa şi n-aş putea să iau parte la soluţionarea plângerii”, a declarat Asztalos Csaba, preşedintele CNCD.
 
Acesta spune că dacă se dovedeşte că a instigat la ură, preşedintele Iohannis riscă o amendă de până la 100.000 de lei.
 
”Poate să aplice o amendă a cărei limită minimă este 2.000 de lei, limita maximă este de 100.000 de lei. Se va construi dosar, se va trimite o citare pentru domnul preşedinte”, a mai precizat preşedintele CNCD.
 
Liderul UDMR Kelemen Hunor este vizibil deranjat de afirmaţiile preşedintelui la adresa etnicilor maghiari.

”Klaus Iohannis, isterizat şi nervos a avut o declaraţie nedemnă pentru  un preşedinte, cu un mesaj tipic PRM-ist, violent şi periculos: Ungurii ne iau ardealul. Preşedintele trebuie să-şi ceară scuze pentru acest derapaj periculos”, a fost reacţia lui Kelemen Hunor, liderul UDMR.

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, miercuri, un discurs despre proiectul de lege care prevede lărgirea autonomiei Ţinutului Secuiesc. Acesta s-a adresat membrilor PSD în maghiară şi a sugerat că există o înţelegere între PSD şi UDMR pentru a preda Ardealul ungurilor.