Prima pagină » Sport » Cristiano Ronaldo revine în Italia. Juventus se pregăteşte să reia antrenamentele

Cristiano Ronaldo revine în Italia. Juventus se pregăteşte să reia antrenamentele

Cristiano Ronaldo revine în Italia. Juventus se pregăteşte să reia antrenamentele

Campioana Italiei revine pe teren. Marţi şi miercuri jucătorii echipei Juventus vor relua antrenamentele individuale la Continassa, care dispune de patru terenuri de fotbal. Fotbaliştii vor fi supuşi unei vizite medicale, apoi vor lucra în prezenţa unui medic, unui fizioterapeut şi a unui preparator fizic.

La antrenamente vor putea reveni doar jucătorii care au stat în Italia în toată această perioadă sau care s-au întors din străinătate, dar au stat în carantină timp de 14 zile. Cristiano Ronaldo este aşteptat să se întoarcă luni, 4 mai, la Torino, după ce duminică şi-a trimis bagajele din Portugalia la casa lui din Italia. Atacantul lusitan va decide dacă va rămâne în izolare într-o cameră din Hotelul J sau la el acasă.

Duminică, 3 mai, a fost Ziua Mamei, iar Cristiano Ronaldo a profitat de această zi pentru a o sărbători pe mama lui. Portughezul i-a oferit o maşină cadou, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

„Mulţumesc copiilor mei pentru cadourile pe care le-am primit astăzi. Doresc o zi fericită, tuturor mamelor” a spus pe Instagram Maria Dolores Aveiro, mama lui Cristiano Ronaldo.