Cântăreaţa canadiană Grimes a născut un băieţel, acesta fiind primul copil cu iubitul ei, omul de afaceri Elon Musk.
Copilul s-a născut luni, iar Musk a anunţat pe Twitter că atât bebeluşul, cât şi Grimes, în vârstă de 32 de ani, se simt bine.
Întrebat de un fan dacă are băieţel sau fetiţă, Elon Musk a confirmat că are un fiu. De asemenea, întrebat care este numele copilului, Elon a transmis un mesaj codificat: „‘X Æ A-12 Musk”.
Deşi copilul s-a născut băiat, acesta va putea să îşi aleagă singur genul, cel puţin aceasta a fost declaraţia făcută de mama sa în timp ce era însărcinată, informează contactmusic.com..
Elon Musk, fondatorul companiilor Tesla şi SpaceX, în vârstă de 48 de ani, a mai avut şase copii, din care doar cinci mai sunt în viaţă, cu prima sa soţie, scriitoarea canadiană Justine Wilson.