Restaurantele sunt închise, dar chiriile trebuie plătite. Aceasta este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă proprietarii de restaurante. Ei au cerut sprijinul Guvernului pentru a traversa această perioadă, dar nu au primit încă niciun ajutor. Şi nici aşa-numita clauză privind ”forţa majoră” din contractele de închiriere nu e utilă.
Dragoş Petrescu – proprietar de restaurante şi preşedintele patronatului HORA: Nimeni până astăzi nu s-a gândit serios la clauza privind starea de forţă majoră din contracte. În forţă majoră, stai o lună, două, după care proprietarul sau chiriaşul poate rezilia contractul de drept. Deci treaba asta cu forţa majoră nu ajută absolut deloc, nu mai spun că mai trebuie să îţi obţii şi un certificat de 500 de euro de la camera de comerţ în scopul luptei pentru forţa majoră.
În Franţa, guvernul a anulat chiriile pentru baruri şi cafenele pe perioada în care acestea sunt închise din cauza coronavirusului.
Reprezentanţii industriei de hoteluri şi restaurante s-au întâlnit în această săptămână cu premierul Orban pentru a-i propune un plan de redeschidere, treptată, a restaurantelor şi a teraselor. Printre cerinţe se numără şi suspendarea impozitului specific pentru anul 2020 dar şi măsuri privind închirierea spaţiilor publice. Măsurile de sprijin ar ajuta cele 36.000 de restaurante, baruri şi cafenele existente pe piaţă şi cei 400.000 de oameni care lucrează în acest sector.
Antreprenorii ar putea redeschide mai uşor dacă statul ar permite primăriilor să ofere gratis spaţii pentru terase sau măcar reduceri de chirii, a mai spus Dragoş Petrescu la emisiunea Marius Tucă Show.
Restaurantele rămân închise şi după data de 15 mai în România, în timp ce frizeriile, saloanele de înfrumuseţare şi clinicile stomatologice se vor redeschide.