Prima pagină » Social » CFR anunţă că va transporta muncitori români către Austria: „Sunt pregătite trenuri speciale”

CFR anunţă că va transporta muncitori români către Austria: „Sunt pregătite trenuri speciale”

CFR Călători va începe să transporte muncitori români către Austria începând de mâine, potrivit unui comunicat de presă emis de companiei.
CFR anunţă că va transporta muncitori români către Austria: „Sunt pregătite trenuri speciale”
În urma cereri companiei OBB şi a discuţiilor purtate între autorităţile din Austria şi România, CFR va pune la dispoziţie două trenuri special comandate pentru asigurarea transportului lucrătorilor sezonieri din Viena.
 
„Sunt pregătite, în prima parte a acestui program un număr de 2 perechi de trenuri cu plecare din Viena la Timişoara, în datele de 9 şi 12 mai (plecare din Viena ora 23:05), respectiv cu plecare de la Timişoara la Viena în datele de 10 şi 13 mai 2020 (plecare din Timişoara ora 21:13”, se precizează în comunicat.
 
Compania feroviară mai precizează că toate trenurile vor fi numai cu vagoane cuşetă, iar capacitatea maximă va fi situată în jurul a 350 de persoane.
 
Transportul se va desfăşura în conformitate cu condiţiile aprobate de Ministerul Transporturilor şi Ministerul Afacerilor Interne,
 
Condiţia principală a efectuării transportului este ca compania austriacă OBB să găsescă sufiecţi doritori.