Procurorii DNA au clasat, recent, fapta de trafic de influenţă de care era Elena Udrea acuzată în dosarul Microsoft. Fostul ministru chiar a stat după gratii câteva zile în 2015.
Şeful DNA Crin Nicu Bologa spune că dosarul Microsoft a fost instrumentat, începând din 2015 şi până în urmă cu un an sau doi, de un alt procuror care, în prezent, este plecat din DNA. Dosarul a fost repartizat la alt procuror care, de la preluare, până la soluţia de clasare, a studiat toate volumele din această cauză, astfel încât să-şi facă o imagine clară asupra faptelor.
„S-a ajuns la concluzia că o faptă de trafic de influenţă nu poate fi probată, nu poate fi dovedită. Procurorul şi-a asumat această soluţie, pe care a însuşit-o şi a fost de acord şi procurorul ierarhic superior, studiind la rândul lui cauza”, a răspuns Crin Nicu Bologa la o întrebare MEDIAFAX.
Dosarul a fost instrumentat de Mihaiela Moraru Iorga, procuror care lucrează, în prezent, în Secţia de anchetare a magistraţilor. Moraru Iorga a criticat în spaţiul public modul de lucru al fostei şefe DNA,
„Noi ne asumăm în DNA dosarele instrumentate şi soluţiile, când avem şi argumentele. Nu voi comenta dosarul cu privire la care fosta noastră colegă a propus aumite măsuri, doar pot să afirm că soluţia de clasare a fost verificată. Procurorul de caz a argumentat convingător soluţia de clasare”, mai spune şeful DNA.
DNA preciza, în 2015, că Elena Udrea ar fi cerut 500.000 de euro unui om de afaceri, vizat de ancheta procurorilor în cauza Microsoft. Anchetatorii spuneau Udrea ar fi promis că îl scapă pe acesta de problemele din justiţie.
”Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani ar fi avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, puncta DNA la acel moment.