Şeful DNA, Crin Nicu Bologa, spune că, şi în această perioadă, procurorii au primit informaţii de la SRI.
„În toată existenţa DNA şi cred că nu numai în DNA, s-a căutat o colaborare onestă şi loială cu celalte instituţii ale statlui. Pot confirma că fără a încălca decizii ale CCR, fără a avea protocoale şi doar în baza prevederilor legale, am primit informaţii şi de la alte instituţii ale statului, cele implicate în culegerea şi strângerea de informaţii”, a spus şeful DNA, Crin Nicu Bologa, într-o conferinţă online cu jurnaliştii.
Întrebat dacă au fost şi deschise dosare în baza informaţiilor de la serviciile de informaţii, conducerea DNA a spus că, în general, informaţiile furnizate ajută anchetele, însă nu a dat mai multe detalii.
„De multe ori, sigur că informaţiile furnizate – în general vorbesc acum – au ajutat la instrumentarea unor cauze penale pentru instituţiile de parchet. (…) Dacă procurorul de caz apreciază că informaţiile sunt suficiente pentru a întocmi un dosar penal, atunci face acest lucru. Întotdeauna, procurorul verifică dacă să meargă sau nu mai departe”, mai explică Bologa.