Prima pagină » Politic » Contre între Iran şi Israel: Khamenei şi Netanyahu, schimb dur de replici pe Twitter

Contre între Iran şi Israel: Khamenei şi Netanyahu, schimb dur de replici pe Twitter

Contre între Iran şi Israel: Khamenei şi Netanyahu, schimb dur de replici pe Twitter

Conducătorul spiritual al Iranului, Ali Khamenei, afirmă că lupta pentru eliberarea Palestinei este o datorie islamică. Scopul acestei lupte este eliberarea teritoriilor palestiniene de sub asupritori şi revenirea în ţară a tuturor palestinienilor. Discursul profund ideologic rostit de liderul suprem din Iran pare să indice implicarea Teheranului în conflictul israeliano-palestinian.

Cauza palestiniană este principala problemă a lumii arabe, insistă ayatollahul Khamenei. Acesta a acuzat în cadrul discursului susţinut vineri ţările arabe vecine că au jucat rolul de marionete pentru americani şi au păstrat aparenţa unor relaţii bune cu Israelul.

Într-un schimb de replici dure pe Twitter, premierul Benjamin Netanyahu a declarat că orice ameninţare la adresa Israelului se transformă într-un pericol pentru cei care doresc răul ţării sale.

 

 

Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a numit tweeturile ayatollahului drept antisemite, iar diplomatul şef al Uniunii Eruopene, Joseph Borell, a condamnat discursul lui Khamenei.