Dacă palanul este să ajungi în următoarele zile pe litoral, nu te aştepta să găseşti multă distracţie. Mai degrabă vei avea parte de plimbări liniştite pe faleză.
Şi în golf, acolo unde sunt terasele şi restaurantele cu vedere spre iahturi, am găsit constănţeni veniţi la promenadă.
„E prima dată anul acesta când ajung aici aşa că cu atât mai mult savurăm cafeluţa. Îmi este dor de libertate, nu mai merge aşa”, ne spune un bărbat.
O provocare este să găseşti ceva de mâncare sau de băut.
„În portul Constanţa terasele sunt închise încă, însă peste tot sunt mese şi scaune gata să te întâmpine din 1 iunie. Tot ce am găsit însă acum sunt ceai, cafea, o limonadă sau pizza la pachet”, transmite Tatiana Paşcovschi, corespondent MEDIAFAX.
Terasele din golful Constanţa se vor deschide pe 1 iunie.