„Preşedintele nu a indicat, în concret, care sunt greşelile din aceste legi, respectiv ce este de îndreptat. A spune că un partid le-a măcelărit şi intervine acum un altul, salvator, este doar un mod de absolutizare a unei probleme extrem de tehnice dar, din păcate, extrem de politizate în ultimii 10 ani”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Georgiana Iorgulescu, fost membru CSM, în prezent director al Centrului de Resurse Juridice.
Proiectul de lege la care face referire Iohannis ar trebui să aibă o expunere de motive care să ne lămurească juridic, şi nu politic, este de părere Iorgulescu.
„Am sentimentul că preşedintele a fixat deja tema alegerilor parlamentare, exact pe modelul alegerilor europarlamentare. Din nou, va fi folosită justiţia, şi nu sănătatea sau educaţia”, mai spune fostul membru CSM.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, după o discuţie cu premierul Ludovic Orban, că Guvernul va trimite în Parlament o iniţiativă legislativă pentru a „repara legile Justiţiei”, care sunt „în funcţiune şi sunt imperfecte”.
Preşedintele a mai spus că în perioada următoare vor avea loc consultări pe această temă.
„Am urmărit, poate şi dumneavoastră aţi văzut, în spaţiul public a început o discuţie ciudată. În PSD şi între PSD şi sateliţii PSD, încep să îşi plătească poliţe. Au fost câteva aşa-numite dezvăluiri din perioada când PSD a atacat violent justiţia, când PSD a atacat violent legile justiţiei, ” a adăugat şeful statului.
Preşedintele a declarat că el şi Parlamentul, „în special PNL şi cu alte partide democratice”, au dus legile justiţiei la Curtea Constituţională, dar „cert este că cel mai important pas a fost făcut de români”, în privinţa acestor legi.