Consilierul prezideníale Ion Oprişor a declarat, joi, că în noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024 corupţia nu mai reprezintă doar o vulnerabilitate, ci i-a fost atribuit un grad ridicat de atenţie, fiind încadrată în categoria riscurilor de securitate. USR a anunţat, joi, că nu va vota Strategia Naţională de Apărare trimisă de Iohannis pentru că, în document, corupţia devine fenomen secundar.
”Strategia acordă o importanţă majoră componentei societale a securităţii naţionale, bazate în special pe creşterea rezilienţei şi reducerea vulnerabilităţilor interne, inclusiv prin combaterea corupţiei, precum şi pe buna funcţionare a statului de drept şi a democraţiei şi pe consolidarea capacităţii administrative.
Combaterea corupţiei în toate ipostazele sale, de la formarea grupurilor nelegitime de interese şi până la riscul deturnării deciziilor luate de autorităţile statului, este abordată în mai multe secţiuni ale Strategiei (de exemplu la punctele 142, 146, 150 şi 157).
În noua Strategie, fenomenul corupţiei nu mai reprezintă doar o vulnerabilitate, aşa cum era menţionat în strategiile anterioare, ci i-a fost atribuit un grad ridicat de atenţie, fiind încadrat în categoria riscurilor de securitate”, a declarat consilierului prezidenţial Ion Oprişor de la Departamentul Securităţii Naţionale al Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit acestuia, strategia reiterează ataşamentul României faţă de statul de drept, subliniind explicit la punctul 53 că respectarea angajamentului ferm faţă de dreptate şi de lege, valorile democraţiei şi principiile statului de drept, precum şi modernizarea statului şi instituţiilor sale reprezintă fundamente care asigură cetăţenilor securitatea şi prosperitatea la care sunt îndreptăţiţi.
”De asemenea, Strategia implică lupta anticorupţie pentru realizarea obiectivelor naţionale de securitate, din perspectivă internă, care vizează buna funcţionare a justiţiei şi asigurarea ordinii de drept, înlăturarea deficienţelor care afectează buna guvernare, precum şi prevenirea şi combaterea infracţionalităţii de toate felurile.
În prezent, este încă în vigoare Strategia Naţională Anticorupţie, elaborată de către Ministerul Justiţiei, care îşi încheie valabilitatea în acest an. În plus, el a menţionat şi declaraţia de intenţie a preşedintelui în care anunţa că Guvernul va depune un pachet legislativ pentru a repara legile justiţiei.
”După aprobarea de către Parlamentul României a noii Strategii Naţionale de Apărare a Ţării, toate instituţiile publice cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale vor elabora strategiile sectoriale specifice domeniului lor de activitate, inclusiv Strategia anticorupţie, în cadrul cărora vor fi detaliate obiectivele, responsabilităţile şi direcţiile concrete de acţiune.
În viziunea Preşedintelui Klaus Iohannis, lupta anticorupţie trebuie continuată fără rezerve, concomitent cu promovarea la nivelul societăţii a valorilor fundamentale care stau la baza creării unei culturi a integrităţii în zona publică, pentru că doar în acest fel vor putea fi eradicate cauzele care stau la baza fenomenului corupţiei. De altfel, chiar în cursul zilei de miercuri, 3 iunie a.c., Preşedintele României a avut o întâlnire cu premierul, la Palatul Cotroceni, în cadrul căreia s-a discutat aplicat despre repararea legislaţiei juridice atât de afectate de modificările succesive care au avut loc în anii trecuţi”, a conchis consilierul prezidenţial de la Departamentul Securităţii Naţionale.
Noua Strategie Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024, document avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în şedinţa din 27 mai a.c. şi înaintat Parlamentului României pentru dezbatere şi aprobare, reprezintă principalul document de planificare a apărării şi a fost realizată cu contribuţia tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, mai spune consilierul prezidenţial.