În săptămâna 15-22 iunie, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile vestice şi sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va fi excedentar în toate regiunile.
În săptămâna 22-29 iunie, temperaturile medii ale aerului vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele specifice pentru această perioadă.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile nord-estice. Excepţie va face nordvestul teritoriului, unde cantităţile de precipitaţii vor fi local deficitare.
În săptămâna 29 iunie – 7 iulie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi uşor excedentar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest se va situa în jurul celui normal pentru acest interval.
În săptămâna 6-13 iulie, valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, posibil uşor mai coborâte în regiunile vestice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.