Prima pagină » Social » Premieră la Suceava: Doi bărbaţi, cercetaţi pentru maltratarea unui cal

Premieră la Suceava: Doi bărbaţi, cercetaţi pentru maltratarea unui cal

Premieră la Suceava: Doi bărbaţi, cercetaţi pentru maltratarea unui cal
Vasile Magradean
17 iun. 2020, 13:59, Social

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat pentru MEDIAFAX că bărbaţii sunt acuzaţi că au bătut calul care nu mai putea trage la căruţă.

În urma examinării medicale a animalului s-a constatat că acesta şchiopăta şi avea răni la picioarele din spate.

Cei doi bărbaţi au fost iniţial reţinuţi pentru acte de cruzime faţă de animale şi plasaţi ulterior sub control judiciar pentru 60 de zile.

„Această pedeapsă este o premieră pentru Suceava”, a spus Epureanu.

Caii au fost preluaţi de o asociaţie de protecţie a animalelor.

Reprezentanţii asociaţiei respective au scris: „Se poate! Şi aici, în Suceava! Şi oriunde în ţara asta, atâta timp cât există implicarea şi sprijinul autorităţilor! O anchetă şi o mobilizare ca la carte! Şi un exemplu pentru actualii şi viitorii criminali de animale”.