Prim-ministrul Ludovic Orban, aflat în vizită la Braşov, a făcut o serie de declaraţii vineri dimineaţa, privind stadiul lucrărilor la lotul de autostradă Râşnov Cristian şi şantierul Aeroportului Internaţional Braşov – Ghimbav. Acesta a precizat că „peste 6 ani, când voi veni în Braşov, să spun că toate drumurile duc la Braşov”.
„Să realizam conexiunea dintre Bacău şi Braşov. O să asigurăm o legatură mai bună între Moldova şi Braşov prin intermediul tronsonului Bacău-Braşov. Sunt convins că domnul preşedinte al Consiliului Judeţean va tăia panglica şi va primi primul avion”, a declarat Orban.
Acesta a precizat că Braşovul trebuie să aibă legătură cu graniţa de vest şi să aibă legătură cu portul Constanţa. „Obiectivele de investiţii sunt obiective fundamentale. Braşovul e inima României”, a mai punctat premierul, spunând totodată că multă lume a comparat Braşovul cu Bucureştiul. „Braşovul ar fi putut fi o capitală pentru ţara asta. Să nu spuneţi acum că vom muta capitala. N-avem în plan aşa ceva. Braşovul e punct extrem de important pentru România. Ne propunem să alocăm sume fără precendent pentru obiectivele de investiţii pentru Braşov şi nu pot să nu vă aduc aminte că am trecut şi eu pe la Ministerul Transporturilor şi asta mă face să înţeleg mai uşor. Domnul Bode are în mine un susţinător foarte puternic. Comarnic-Braşov trebuia să se facă demult”, a mai declarat Orban, vineri.
Orban a punctat pe faptul că există, momentan, mai multe proiecte de infrastructură în lucru. „Din 2008 şi până azi, singurul tronson de pe autostradă e cel pe care stăm noi şi care va fi în curând gata. S-a pierdut foarte mult timp. România are nevoie ca de aer de modernizarea infrastructurii. Obiectivul nostru principal sunt investiţile în infrastructură. Sunt multe proiecte care sunt în desfăşurare. În următoarea perioadă, dacă vrem să ne modernizăm, dacă vrem să creştem standardul de viaţă pentru fiecare român, să asiguram perspective de dezvoltare, prioritatea zero trebuie să fie investiţiile în infrastructură.