Dumitru Comănescu s-a născut în Proviţa de Jos şi a fost inginer agronom. Bătrânul spunea că secretul longevităţii sale a fost dragostea familiei, a soţiei, fiilor şi nepoţilor.
Foto: Centrul Pentru Seniori Al Municipiului Bucureşti (CSMB)
Născut pe 8 noiembrie 1908, bărbatul a fost, timp de o lună cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului „Ten oldest living men”.
Anunţul a fost făcut de directorul general al Centrului pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, Alexandra Dobre.
„În această dimineaţă, Dumitru Comănescu, cel mai longeviv bărbat al planetei, a încetat din viaţă la 111 ani şi 231 zile. Onorată că l-am cunoscut, voi păstra în suflet amintirea clipelor petrecute împreună, iar gândurile bune pe care mi le-a transmis la ultima întâlnire îmi vor rămâne în memorie veşnic. Dumitru Comănescu a fost OMUL POVESTE care a scris istorie. Iubitor de matematică, dar pasionat de plante, pasiune ce l-a dus către meseria de inginer agronom, a fost în spatele frontului pentru a asigura pâinea ţării în cel de-al Doilea Război Mondial. A muncit cu pasiune 70 de ani, a avut o viaţă cumpătată, înconjurat de dragostea familiei. A supravieţuit şi ne-a încurajat pe toţi în perioada pandemiei, însă de acum le va cânta romanţele atât de dragi şi va recita poezii, îngerilor.
Drum lin printre stele! Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanţe familiei!”, a scris sursa citată.
CITEŞTE AICI: Dumitru Comănescu, românul în vârstă de 111 ani şi 3 luni, declarat cel mai longeviv bărbat din lume, s-a născut în Proviţa de Jos, judeţul Prahova. Aici, oamenii îl ştiu pe „nea Mitică” şi sfatul lui pentru săteni a fost tot timpul acelaşi: „Lapte şi miere, dacă vrei să trăieşti cât mine”.
Cei mai mulţi dintre localnici, în special cei în vârstă, îl cunosc bine pe „nea Mitică”. Luciana Stoica, de exemplu, a vorbit cel mai des cu cel care acum este cel mai vârstnic bărbat român. „Este cu o minte lucidă. Mă întreba dacă mai sunt poteci, dacă mai merge lumea”, povesteşte femeia.
Casa în care a copilărit Dumitru Comănescu încă este în picioare şi arată, cu mici excepţii, ca pe vremuri.