„Am detaşat poliţişti din ţară. La plimbări să ştiţi că oamenii se aglomerează pentru că aglomeraţia a fost permisă. Doi: pentru că poliţia şi echipajele de poliţie nu au fost foarte bine organizate pe litoral, foarte bine prezentate în spaţiul public şi atunci, dacă ai un singur echipaj o dată la trei ore, care trece pe faleză, e normal că agenţii economici poate n-au respectat”, a spus Marcel Vela.
Ministrul de Interne a adăugat că vor fi mai multe patrule, vor fi controale mixte şi se vor suspenda autorizaţiile de funcţionare în cazul în care oepratorii economici vor încălca legea.
„Am detaşat poliţişti din ţară, care vor fi prezenţi în staţiuni, le vor explica oamenilor că nu e bine să încalce regulile de protecţie sanitară, agenţilor economici, operatorilor economici care organizează plaje, terase, că este păcat să stricăm ceea ce am construit, am muncit cu toţii, timp de patru, cinci luni. (…) Controale nu se vor face doar cu poliţiştii sau cu jandarmii, pentru că sunt adeptul comunicării, convingerii, nu a unor măsuri coercitive care pot fi amânate, plătită amenda peste 15 zile, discutată, amânată şi omul să funcţioneze în continuare, sunt adeptul unor controale mixte, unor echipaje mixte cu reprezentanţi de la alte instituţii care au atribuţii în zona sanitară, în zona comercială, şi protecţia alimentară”, a adăugat Vela.
Imagini cu oameni care au format hore sau au supraaglomerat plajele au circulat în spaţiul public în ultima perioadă.