Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, susţine că în ultima lună nu au fost niciodată mai mult de trei-patru pacienţi internaţi cu noul COVID.
,,Putem spune că Aradul este oraş liber de COVID. Nu vreau să fac afirmaţii pripite sau hazardate, cu atât mai mult cu cât constatăm acum că pandemia s-a extins în mai multe judeţe din ţară. Dar vreau să subliniez efortul tuturor cadrelor medicale din Arad, al specialiştilor de la DSP, din cadrul Grupului de Suport pentru Spitalul Clinic Judeţean, al celor din administraţia publică, pentru a ţine în frâu extinderea numărului de cazuri în judeţul nostru”, a spus Cionca.
Acesta a subliniat că rezultatul privind numărul îmbolnăvirilor este foarte bun, în condiţiile în care în Arad au fost înregistrate într-o lună cazuri care se pot număra pe degetele de la o mână.
„Eu zic că am învăţat din lecţia primelor două săptămâni de pandemie şi am ştiut să ne organizăm, astfel încât să putem spune astăzi că suntem judeţ liber de COVID”, a mai spus preşedintele CJ Arad.
Autorităţile judeţene au cerut UE decontarea sumelor investite în amenajarea şi dotarea spitalelor din Arad, inclusiv a unui spitalul de campanie, suma solicitată fiind de 20,7 milioane de lei.
De asemenea, s-a pregătit şi o a doua listă împreună cu Primăria Municipiului Arad pentru suma 13,7 milioane lei, care constă în echipamente şi materiale de protecţie.
Cel mai vârstnic pacient declarat vindecat de COVID-19 din Arad a fost o femeie în vârstă de 97 de ani, iar cel mai tânăr doar 5 săptămâni.
În Arad au fost înregistraţi în total 711 bolnavi cu noul COVID, din care 79 au murit, iar 632 au fost declaraţi vindecaţi.
De asemenea, s-au făcut peste 16 000 teste.