COMENTARIU Lelia Munteanu: Deosebirea dintre om şi covid

Profesorul Matteo Bassetti, infecţionistul italian, continuă să susţină că „tigrul s-a transformat în pisică” şi că nu-i pasă cum arată SARS CoV-2 la microscop, de vreme ce nu mai atacă plămânii până la colapsul acestora.

Deşi numărul infectărilor creşte peste tot în lume – spectaculos, în Israel – deşi nu există o explicaţie ştiinţifică, se pare, totuşi, că aşa e: covidul pierde din virulenţă. Bolnavii sunt mai mulţi, dar mai puţini în stare gravă.

Un prieten care stă şi cugetă pe malul Mediteranei a încercat să-mi explice asta, iar eu încerc să spun povestea cât pot mai bine.

Explicaţia se fundamentează pe „teoria conservării energiei”. În natură, organismele folosesc minimum de energie pentru a supravieţui. Nu mai mult decât trebuie. Nu au „ambiţii”. În natură, nici un organism viu – microb, virus sau om – nu poate fi virulent la nesfârşit, A fi virulent necesită mult efort, mult consum de energie. Orice organism viu este capabil să-şi mărească efortul, în funcţie de necesităţi. Când nu mai e nevoie, când scopul a fost atins, organismul respectiv îşi reduce virulenţa economisind astfel energie.

(Doar omul poate continua să fie virulent, până la auto-distrugere, fiindcă – spre deosebire de microorganisme – are aspiraţii, pe care şi le mută mereu mai departe).

În faza actuală, covidul şi-a atins scopul: se răspândeşte foare uşor, are „piaţă de desfacere” sau „de consum”, are toată lumea la picioare. Prin urmare, supravieţuirea îi este asigurată şi asta e tot ce-l interesează. N-are pulsiuni criminale. Nici măcar nu e conştient că omul există. Tot ce doreşte e să supravieţuiască. Cu toată lumea la picioare, nu mai are nevoie să consume energie. E o lege a naturii, aşa îşi asigură natura existenţa – ideea că energia trebuie economisită, pentru că nu se ştie când (valul doi?) e nevoie de ea.