Prima pagină » Life-Inedit » Dentistul care l-a ucis pe leul Cecil stârneşte furie din nou. După 4 ani, a vânat un berbec sălbatic protejat

Dentistul care l-a ucis pe leul Cecil stârneşte furie din nou. După 4 ani, a vânat un berbec sălbatic protejat

Dentistul care l-a ucis pe leul Cecil stârneşte furie din nou. După 4 ani, a vânat un berbec sălbatic protejat

Dentistul american care l-a ucis pe leul Cecil este acuzat că a vânat un alt animal sălbatic pe cale de dispariţie. Se pare că Walter Palmer a ucis un berbec protejat în Mongolia, plătind aproximativ 80.000 de lire sterline ghizilor locali pentru a-l vâna, scrie The Independent.
Vânătorul amator, care a provocat furie la nivel mondial când l-a împuşcat mortal pe celebrul Cecil în urmă cu cinci ani, a fost identificat într-o fotografie, alături de încă un bărbat, cu cadavrul animalului. Este vorba de cel mai mare berbec sălbatic din lume, specia Altai argali.
În imaginea postată pe social media cei doi apar alături de prada lor, în timpul unei călătorii în Asia, dar feţele acestora sunt decupate. Actorul şi activistul pentru viaţa animalelor sălbatice Peter Egan i-a numit „depravaţi“ pe ucigaşi după ce a văzut fotografia.
Specia ucisă de dentist anul trecut e pe cale de dispariţie şi protejată prin lege
Potrivit WWF (World Wide Fund – Fundaţia Mondială a Naturii, trad.), specia Altai argali este protejată de legea mongolă, iar vânatul ei este interzis. La nivel internaţional, specia este clasificată oficial la cele pe cale de dispariţie.
Dentistul a călătorit în Mongolia în august anul trecut, scrie Daily Mirror, publicaţie care i-a identificat pe cei doi bărbaţi drept Walter Palmer şi prietenul său Brent Sinclair. Se spune că şi-au urmărit prada în munţi cu ajutorul ghizilor locali. Publicaţia mai notează că cei doi bărbaţi călătoresc prin lume împreună pentru a ucide animale pentru distracţie. Se crede că berbecul, „o specie de sex masculin în vârstă“, a fost ucis cu o săgeată.
Walter Palmer, călăul leului Cecil în 2015
Îţi reamintesc că Walter Palmer ar fi plătit 32.000 de lire sterline ghizilor din Zimbabwe în iulie 2015 pentru a-l putea ucide pe Cecil. El l-a împuşcat cu un arc şi o săgeată. Dentistul a spus mai târziu că dacă ar fi ştiut că era vorba despre o specie importantă, nu ar fi ucis leul.