Foloseşti telefonul mobil zilnic, dar eşti atent şi la postura corpului? O să-ţi dai seama că ai tendinţa să stai cocoşat, iar acest lucru îţi deformează coloana, afecţiune care se mai numeşte cifoză. Alexandru Lefter este kinetoterapeut în Iaşi de 13 ani şi spune că 50% din cazurile noi de cifoză, de la el din cabinet, sunt cauzate de poziţia incorectă a corpului, când folosim telefonul. Cel mai tânăr pacient care i-a călcat pragul are 8 ani. Adolescenţii sunt însă cei mai afectaţi şi adulţii care au până în 25 de ani.
”90% dintre oameni stau cocoşaţi când se uită la telefon. Poziţia corectă este aceasta, telefonul trebuie să fie la nivelul ochilor, astfel încât coloana să rămână tot timpul dreaptă”, transmite Ana-Maria Rus, corespodent Mediafax.
”În momentul în care folosim telefonul într-o poziţie incorectă, zona cervicală, această parte. Dacă se mută spre înainte, poate produce în cel mai bun caz, cifoză, sau cocoşarea. În cele mai grave situaţii, aceste discuri intervertebrale, pot ajunge să fie hernie de disc”, a declarat Alexandru Lefter, kinetoterapeut.
Pentru corectarea cifozei este acest exerciţiu-ridicăm braţele la nivelul pieptului, coatele la 90 de grade, umeri 90 de grade şi înapoi.