Titlul aşteptat de 29 de ani la Craiova e în pericol. Nu atât din cauza luptei de pe teren, cât din cauza pandemiei. După Dinamo, la CFR Cluj este al 2-lea focar de coronavirus din Liga 1. Adrian Păun a fost primul jucător testat pozitiv sâmbătă iar partida cu FCSB a fost amânată.
Acum, alţi 5 oameni de la club au primit rezultat pozitiv. 2 jucători şi 3 oameni din staff-ul lui Dan Petrescu sunt bolnavi, însă campioana vrea ca sezonul să se încheie pe teren. Cei de la CFR Cluj au răspuns dur la cererea Craiovei de îngheţare a competiţiei.
A fi campion înseamnă să duci lupta până la capăt, înseamnă să nu renunţi, să te ridici mai puternic atunci cand eşti doborât. A fi campion înseamnă să te ghidezi şi să respecţi sloganul ,,fair-play”, se arată în comunicatul CFR-ului.
Antrenorul Dan Petrescu nu vrea nici el ca sezonul să se întrerupă din cauza pandemiei.
”Şi când eram pe primul loc, şi acum când suntem pe 2, nu sunt de acord cu oprirea competiţiei. Trebuie să se joace, fotbalul se joacă peste tot”, a declarat Dan Petrescu.