Primul Cod galben de instabilitate începe vineri, al ora 12:00, şi expiră la ora 22:00.
„În intervalul menţionat, la munte, în jumătatea de sud a Moldovei şi a Transilvaniei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…50 l/mp”, confom ANM.
De asemenea, meteorologii au emis un Cod galben de ploi, ce este valabil de sâmbătă, de la ora 4.00, până duminică, la ora 23.00.
„În Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi al Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restranse 40…60 l/mp”, precizează meteorologii.
Vineri, sâmbătă şi duminică, în sud-est vremea va fi călduroasă în orele amiezilor, iar disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi. Manifestări de instabiltate atmosferică se vor semnala trecător şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici, menţionează ANM.