În această noapte au loc din nou confruntări între protestatarii #blacklivesmatter din Portland cu agenţii federali ai lui Donad Trump, trimişi să stopeze tulburările care au loc de două luni în oraş. Demonstranţii au mers din nou în faţa Curţii Federale şi au vandalizat clădirea. Zeci de protestatari au fost arestaţi, iar alţii au avut nevoie de îngrijiri. Agenţii federali au folosit gaze lacrimogene, muniţie mai puţin letală şi alte forţe pentru a împrăştia protestatarii.
Nemulţumirea vine după ce vineri un judecător a respins cererea autorităţilor locale de a restricţiona arestările demosntranţilor în timpul manifestaţiilor. Liderii democraţi din Oregon spun că intervenţia federalilor a înrăutăţit situaţia în Portland. Acum câteva zile, primarul oraşului Portland a fost printre cei care a primit gaze lacrimogene în timpul unui protest similar.
„Este oribil. Vreau să spun că vărul său a fost lovit de un glonţ de cauciuc la protest în urmă cu două zile. Cred că ei aleg bărbaţii de culoare în mulţime. Este evident”, spune un protestatar.
„Ceea ce vede aici, această situaţie particulară, s-a metastazat în ceva… Ne uităm la renaşterea acestei naţiuni”, crede un altul.